Simona Halep s-a calificat, marţi, în semifinalele de la Wimbledon, al treilea Grand Slam de tenis al anului, după ce s-a impus, scor 7-6, 6-1, în disputa cu Shuai Zhang, China, din faza sferturilor de finală.

Românca a avut mari emoţii în primul set, când a trebuit să revină de la 0-3 şi 1-4 pentru a duce setul în tie-break şi a-şi adjudeca actul.

Articolul continua dupa recomandari

Simona Halep, cu Svitolina sau Muchova în semifinalele de la Wimbledon

Pentru Simona urmează un meci cu învingătoarea dintre Elina Svitolina, Ucraina, locul 8 mondial şi Karolina Muchova, Cehia, locul 68 mondial.

După victoria obţinută cu Shuai Zhang, Simona a oferit şi prima reacţie.

Sportiva noastră a declarat că "mi-am propus să mă bat pentru fiecare minge, chiar şi în primul set, când eram condusă cu 4-1. Am mai jucat cu Shuai de câteva ori şi ştiam că îşi va propune să lovească toate mingile cât mai tare, de aceea am vrut să-i rup ritmul. Ştiam că este o adversară tare, dar că trebuie să rămân puternică, să lupt şi să fiu cât mai agresivă. În cele din urmă mi-a ieşit jocul aşa cum îmi doream".

Simona a pierdut un singur set în cele cinci meciuri jucate până acum la Wimbledon şi spune că "mă simt bine, mă simt în formă. Am multă energie şi încredere în mine. Practic unul dintre cele mai bune jocuri ale mele pe iarbă şi asta mă face să mă simt bine şi să am încredere că pot să depăşesc orice adversar".

Simona Halep nu este singura româncă implicată în meciuri la Wimbledon, marţi. Horia Tecău are meci la dublu masculin, alături de olandezul Jean Julien Rojer, Irina Begu şi Monica Niculescu vor evolua la dublu feminin, iar Raluca Olaru joacă la dublu mixt, alături de croatul Franco Skugor.