Nadia Comăneci a salutat decizia de a amâna Jocurile Olimpice din cauza pandemiei de coronavirus

”Este o decizie corectă. În aceste circumstanțe sănătatea planetei este o prioritate... Să stați safe, să ne vedem cu bine", a declarat Nadia pentru Digi Sport. 

Articolul continua dupa recomandari

Jocurile Olimpice din Tokyo, amânate din cauza Covid-19

Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a decis marți, 24 martie, printr-un comunicat publicat pe site-ul oficial că amână Jocurile Olimpice din Tokyo din cauza pandemiei de coronavirus. Competiția ar urma să aibă loc în 2021.

”În circumstanţele actuale şi bazându-ne pe informaţiile oferite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, preşedintele CIO şi prim-ministrul Japoniei au concluzionat că ediţia a 32-a a Jocurilor Olimpice, de la Tokyo, trebuie reprogramată dincolo de 2020, dar nu mai târziu de vara anului 2021, pentru a avea grijă de sănătatea sportivilor, a tuturor celor implicaţi în Jocurile Olimpice şi a comunităţii internaţionale”, se arată în comunicatul oficial.