Legendarul Pele, fost mare fotbalist brazilian, a fost internat, în noaptea de marţi spre miercuri, într-un spital din Paris. Pele tocmai participase la o acţiune publicitară alături de Kylian Mbappe, noua senzaţie a fotbalului mondial.

Pele a aterizat marţi dimineaţa la Paris şi s-a cazat la un hotel din Arondismentul VII. Ulterior, fostul mare fotbalist brazilian a avut un program extrem de încărcat.

Articolul continua dupa recomandari

S-a întâlnit cu Mbappe, considerat unul dintre urmaşii săi, iar cei doi au participat împreună la o acţiune publicitară.

În noaptea de marţi spre miercuri, Pele a acuzat o stare de rău şi i-a avertizat pe cei din staff-ul hotelului, care au chemat de urgenţă o ambulanţă.

Conform France Football, brazilianul a fost internat la un spital din apropiere. S-a constatat că Pele, care are 78 de ani, avea febră şi prezenta contracţii puternice la nivelul muşchilor, astfel că nu mai putea să-şi mişte membrele.

Pele, numeroase probleme în ultimii ani

Din fericire, problemele medicale nu-i pun viaţa în pericol. Totuşi, Pele va rămâne în spital pentru că medicii să-l poată ţine sub control.

Starea de sănătate a brazilianului oricum este precară, în special din cauza vârstei. Asta a făcut ca Pele să fie spitalizat de mai multe ori în ultima perioadă.

În ianuarie anul trecut, a ajuns la spital după ce s-a prăbuşit din cauza extenuării. 

În decembrie 2017, Pele a apărut într-un scaun cu rotile la tragerea la sorţi pentru grupele Campionatului Mondial din 2018.