Amânarea cu un an a Jocurilor Olimpice va avea repercusiuni grave asupra economiei Japoniei. Conform primelor estimări, niponii vor pierde o sumă uriașă. Decizia luată din cauza pandemiei de coronavirus vine la pachet cu pierderi de aproximativ 2.5 miliarde de euro. 

Chiar premierul Japoniei, Shinzo Abe, a solicitat Comitetului Internațional Olimpic ca evenimentul găzduit de Tokyo să aibă loc anul viitor.

Articolul continua dupa recomandari

Japonia, pierderi de 2.5 miliarde de euro după amânarea JO

Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost amânate până în 2021, iar rezultatele se anunță a fi tragice pentru economia Japoniei. Conform primelor calcule făcute de experți, bugetul țării va suferi un adevărat șoc. Jurnaliștii spanioli de la Sport au dezvăluit că vor fi pierderi de aproximativ două miliarde și jumătate de euro.

Turismul va fi cel mai greu încercat în acest an. Cele câteva sute de mii de vizitatori urmau să genereze încasări de aproape 2 miliarde de euro. Între 24 iulie și 9 august se estima că vor fi ocupate 46.000 de camere. Din pacate pentru niponi, totul se amână cu un an.

Pentru a nu fi nevoie de cheltuieli suplimentare, japonezii și membrii CIO au decis să păstreze același logo al competiției. Chiar dacă startul se dă în 2021, denumirea oficială va fi tot de Jocurile Olimpice 2020.