A XV-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară s-a desfășurat la Helsinki, în Finlanda, în perioada 19 iulie-3 august 1952. Helsinki a fost ales să organizeze Olimpiada din 1940, dar ediția respectivă a fost anulată din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial. Odată cu JO de la Helsinki, România a obținut primele succese remarcabile, reușind un palmares onorant: 4 medalii și 27,75 puncte, ceea ce i-a adus clasarea pe locul 23 — din 69 de națiuni.

La 21 iunie 1947, Comitetul Olimpic Internațional a ales capitala finlandeză în detrimentul celorlalte orașe candidate: Amsterdam, Atena, Lausanne, Stockholm, Chicago, Detroit, Los Angeles și Philadelphia. Helsinki este cel mai nordic oraș care a găzduit vreodată Jocurile Olimpice de vară.

Articolul continua dupa recomandari

Ceremonia a fost deschisă de președintele Finlandei, Juho Kusti Paasikivi. Olimpiada a început cu marele sportiv finlandez Paavo Nurmi, în vârstă de 55 de ani, care a adus torța olimpică la stadion și i-a înmânat-o lui Hannes Kolehmainen, în vârstă de 62 de ani, acesta aprinzând flacăra olimpică. Gestul a reprezentat și o predare simbolică de ștafetă din partea unui celebru fondist, Nurmi, către celălalt, cehoslovacul Emil Zatopek, singurul sportiv din istoria JO care a câștigat aurul în probele de 5.000 m, 10.000 m și maraton la aceeași ediție a JO.

La Jocurile Olimpice de la Helsinki au participat, în total și 4.955 de sportivi, din 69 de țări, dintre care 519 femei și 4.436 bărbați, care s-au întrecut în 149 de probe din 17 discipline sportive: atletism, canotaj, baschet, box, kaiac-canoe, ciclism, scrimă, fotbal, gimnastică, haltere, hochei, lupte, natație, pentalon modern, echitație, tir și yachting.

În premieră, Uniunea Sovietică, a cărei delegație a stat separat de Satul Olimpic, a luat parte la Jocuri. Mai mult, echipa feminină de gimnastică a sovieticilor s-a impus detașat, începând o serie de 40 de ani de succese neîntrerupte în întrecerile pe echipe. Prima medalie olimpică de aur a sovieticilor a fost obținută de Nina Romașkova, la aruncarea discului.

O prezență în premieră la Olimpiadă a fost și cea a Israelului, JO de la Helsinki prilejuind și apariția primei monede jubiliare. Germania a revenit și ea la Olimpiadă, dar în altă formă, cea a Republicii Federale Germania. Republica Democrată Germană nu și-a trimis sportivi. A fost singura dată când niciun sportiv german nu a obținut o medalie olimpică de aur.

Nu în ultimul rând, Republica Populară Chineză a luat parte pentru prima dată la Jocurile Olimpice, deși din delegația anunțată de 40 de sportivi, doar unul a ajuns la timp.

Una dintre primele femei cărora le-a fost permis să concureze împotriva bărbaților, la călărie, a fost daneza Lis Hartel, care a câștigat argintul, în ciuda faptului că de la genunchi în jos era paralizată, fiind bolnavă de poliomielită. Lars Hall, un tâmplar din Suedia, a devenit primul civil campion olimpic la pentatlon modern. Tiristul ungur Karoly Takacs a câștigat medalia de aur, fără mâna dreaptă, stabilind și un nou record mondial la pistol viteză. Takacs câștigase aurul și la Londra, în 1948, la zece ani după ce rămăsese fără mâna sa de tragere, dreapta.

Echipa de fotbal a Ungariei a devenit campioană olimpică, după ce a învins Iugoslavia, în finală, cu scorul de 2-0.

Cehoslovacul Emil Zatopek a făcut senzație, câștigând aurul olimpic la probele de 5000 m, 10 000 m și la maraton. Echipa de hochei pe iarbă a Indiei a câștigat aurul, pentru a cincea oară consecutiv.

În ierarhia generală pe medalii, primul loc a revenit americanilor, cu 40 de medalii de aur, 19 de argint și 17 de bronz, urmați de URSS, pe locul al II-lea, cu 22 de medalii de aur, 30 de argint și 19 de bronz și de Ungaria, pe locul al III-lea, cu 16 medalii de aur, 10 de argint și 16 de bronz.

Odată cu JO de la Helsinki, România a obținut primele succese remarcabile, reușind un palmares onorant: 4 medalii și 27,75 puncte, ceea ce i-a adus clasarea pe locul 23 — din 69 de națiuni.