Farsă de zile mari în Irlanda! O echipă ce evolează în Leinster Senior League a anunțat că este devastată de moartea unuia dintre jucători, într-un accident de motocicletă, cerând anularea unui meci. În final, s-a constatat că totul a fost doar o farsă macabră.

Echipa Ballybrack FC a cerut săptămâna trecută să i se amâne un meci, pe motiv că jucătorul Fernando Nuno La Fuente a murit, în urma unui accident de mașină.

Articolul continua dupa recomandari

Bărbatul ar fi decedat în timp ce se întorcea acasă de la antrenament, potrivit responsabililor clubului.

Solicitarea a fost acceptată de liga regională, care chiar a decis ca pe terenurile pe care se disputau celelalte meciuri să se ţină un minut de reculegere.

Momentul omagiului a fost imortalizat de clubul Liffey Wanderers pe Facebook.

“Ambele echipe ţin un minut de reculegere în memoria jucătorului echipei Ballybrack Fernando Nuno La-Fuante, care a murit într-un accident, când mergea acasă de la antrenament, joi seară. Toţi cei de la Liffey Wanderers sunt alături de familia lui Fernando şi de cei de la Ballybrack FC”, a fost mesajul Liffey Wanderers.

De asemenea, Liga din Leinster a publicat, luni, un mesaj de condoleanţe într-un jurnal irlandez.

Jucătorul Fernando Nuno La Fuente e în viață

Însă Fernando Nuno La Fuente, jucătorul despre care se presupunea că a murit, este de fapt în viaţă.

“Este ceva extrem să procedezi astfel pentru a obţine amânarea unui meci. Noi am acţionat cu bună credinţă. Am organizat un minut de reculegere la meciurile din weekend pentru acest tânăr. Este total ridicol. Ar fi putut pur şi simplu să nu se prezinte la meci, şi atunci ar fi primit o amendă şi gata”, a declarat preşedintele ligii, David Moran.

El a menţionat că a contactat clubul dorind să transmită condoleanţe, să meargă să-i aducă un ultim omagiu jucătorului şi să vadă dacă îi poate ajuta familia.

I s-a răspuns însă că trupul neînsufleţit a fost repatriat în Spania, sâmbătă.

“Mi s-a părut ciudat. Cum poate fi repatriat sâmbătă în Spania corpul neînsufleţit al unei persoane care a murit vineri dimineaţă?”, a afirmat oficialul.

Ballybrack FC a reacţionat după scandalul provocat prin minciuna cu privire la decesul jucătorului, precizând, pe Facebook, că a fost vorba de “o gravă eroare de judecată” şi că oficialul care a trimis mesajul la liga din Leinster a fost dat afară.

“Clubul l-a contactat pe Fernando pentru a afla dacă este bine şi îi este recunoscător pentru faptul că ne-a acceptat scuzele cu privire la această situaţie”, se arată în mesajul grupării Ballybrack.

Sursa: News.ro