Simona Halep poate să câştige turneul de la Wimbledon. O spune chiar Ion Ţiriac, omul care a sprijinit-o cel mai mult. În ziua în care câştigătoarea de la Roland Garros a plecat la Londra, ca să se antreneze pe iarbă, omul de afaceri i-a acordat un interviu în exclusivitate Sandrei Stoicescu, în care a vorbit despre emoţia pe care a trăit-o alături de Simona, la Openul francez. În plus, a explicat de ce câştigă Simona mai puţini bani decât alte jucătoare de talia ei. 

Momentul istoric în care Simona Halep a sărutat trofeul de la Roland Garros, iar imnul României a răsunat pe stadionul Philippe Chatrier a fost unul emoţionant şi pentru Ion Ţiriac. 

Articolul continua dupa recomandari

"Nu mi s-a întâmplat în cei 60 de ani de sport să fi cântat într-un stadion de 20 de mii de oameni, într-o ţară străină, Franţa, de data asta, cu vocea celor câteva sute sau mii de români. Mi s-a ridicat părul în sus când am auzit, nu eram pe teren, când a câştigat meciul, am ieşit afară, să aud imnul României cântat pe Roland Garros, sub steagul României", dezvăluie Ion Ţiriac.

Fostul mare tenismen a stat în lojă la cel mai important meci al sportivei. Totuşi, a ales să plece înainte ca Simona să ridice cupa. 

"Ştiam că se duce pe acolo, sare la familie şi nu mi se cădea mie să îmi sară mie în braţe acolo, când are familie, antrenorul, care au participat direct la viaţa acestui om. Eu am participat colateral, am văzut-o şi aştept de patru ani de zile să îmi stea şi mie steagul sus acolo, măcar un an", mărturiseşte Ion Ţiriac.

S-a vorbit mult despre susţinerea pe care i-a oferit-o Ţiriac. S-a scris că i-ar fi manager. El preferă "sfătuitor".

"Succesul este doar al ei. Chit că are antrenor, are familia in spate", spune Ion Ţiriac.

După ce a câştigat pe zgură, în Franţa, Ţiriac i-a construit un teren cu suprafaţă dură, pe care Simona se poate antrena pentru Openul american. Până la el, constănţeanca va încerca să câştige şi pe iarbă, la Wimbledon. Omul de afaceri şi-ar dori, bineînţeles, ca Simona Halep să încheie anul pe locul 1 în clasamentul mondial.