Lazio este din ce în ce mai aproape de transferul lui Ianis Hagi, de la Genk. După ce belgienii au transmis că nu se vor despărți de mijlocașul de 21 de ani pentru mai puțin de 6 milioane de euro, lazialii au fost de acord.

"Transferul lui Ianis Hagi la Lazio, pe ultima sută de metri", susține Euro Calciomercato, care anunță și că directorul sportiv Igli Tare va face în curând oferta de 6 milioane de euro în urma căreia fostul căpitan al Viitorului va reveni în Italia. 

Articolul continua dupa recomandari

Lazio profită că Rangers nu vrea să îl păstreze pe Ianis Hagi

Chiar dacă a avut evoluții de invidiat la Rangers, presa scoțiană a anunțat că Ianis Hagi nu va fi păstrat la echipă de Steven Gerrard. Gruparea de pe Ibrox putea plăti 5 milioane de euro pentru un transfer definitiv. 

Lazio a intrat imediat pe fir și, după ce a oferit 5 milioane de euro, a ajuns la un punct comun cu belgienii de la Genk, pentru un transfer de 6 milioane de euro. 

Trei goluri și două pase decisive și-a trecut în cont Ianis Hagi în tricoul lui Rangers.