Antrenorul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, că nu are nicio ofertă concretă pentru a antrena o altă echipă în sezonul viitor, dar a recunoscut că există tatonări.

Hagi a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că doreşte să încheie sezonul cu o victorie pe teren propriu pentru a mulţumi publicul care a fost alături de echipă. 

Articolul continua dupa recomandari

“Vrem să câştigăm, să facem un meci bun. Sunt două echipe care vor să atace, vor să joace fotbal, cu siguranţă va ieşi un meci frumos. Ultima oară când am jucat cu Poli Iaşi acasă şi eu au marcat şi noi am marcat, cu siguranţă că va fi un meci deschis. Vom vedea câte goluri se vor marca, cât va fi scorul. Aş vrea să avem o victorie frumoasă, cu o prestaţie bună ca să mulţumim publicul care vine şi ne susţine”, a afirmat Hagi.

El spune că formaţia adversă vine la malul mării cu un moral bun după ce a învins FCSB în etapa precedentă. 

“Este o echipă cu un moral foarte bun acum după victoria mare pe care a avut-o în ultima etapă. Şi ei au oameni care nu joacă, şi noi avem. Băluţă nu este refăcut 100 la sută, chiar dacă s-ar putea să apară sâmbătă, să joace la grupa lui, Ţâru nu este refăcut, Ghiţă va lipsi, dar încercăm să facem o echipă competitivă”, a precizat Hagi.

El a precizat că la meciul cu Poli Iaşi va lipsi şi Măţan care a tras la sorţi cu Drăguş cine va juca la echipa mare şi cine la tineret în această etapă.

“Măţan nu va fi nici el. Pe el şi pe Drăguş i-am pus să tragă la sorţi care va juca mâine, care va juca sâmbătă, trebuie să joace şi la vârsta lor. Mâine joacă Drăguş, sâmbătă Măţan şi invers la Cluj. Avem şi semifinalele de juniori şi ei trebuie să fie şi acolo. Este grupa lor, au şi acolo un obiectiv de îndeplinit”, a dezvăluit Hagi.

Antrenorul Viitorului a tras şi concluzia pentru sezonul care se apropie de final chiar dacă mai are de jucat acasă cu Poli Iaşi şi în deplasare la CFR Cluj, spunând că a fost un an foarte bun.

“A fost un an foarte bun, excelent pentru noi. Este al treilea sezon când jucăm în play-off, iar dacă şansa este de partea noastră poate reuşim să jucăm în Europa. Ne vom pregăti ca şi sezonul viitor să avem o echipă bună şi competitivă”, a explicat Hagi.

El a mai spus că nu are nicio ofertă concretă pentru a antrena o altă echipă în sezonul viitor, dar a recunoscut că există tatonări.

“Nu este nimic concret în momentul de faţă, sunt tatonări, dar nimic clar. Mă voi duce acolo unde va fi un concept clar în care încerci să devii cel mai bun, dar unde va fi nu ştiu. Dacă nu, rămân aici, încercăm să facem din nou un lucru frumos”, a mai spus tehnicianul

Meciul dintre Viitorul şi Poli Iaşi va avea loc vineri, de la ora 21.45 pe stadionul din Ovidiu.

Sursa: News.ro