Fostul premier italian Silvio Berlusconi a anunțat, miercuri, vânzarea clubului de fotbal AC Milan din Seria A unui grup de investitori chinezi.

Silvio Berlusconi a precizat că investitorii chinezi vor plăti cel puțin 400 milioane de euro în următorii doi ani, ceea ce evaluează clubul la aproximativ 750 milioane de euro, inclusiv datoriile de 200 milioane de euro.

Articolul continua dupa recomandari

“Milan și-a început itinerariul spre China”, a declarat omul de afaceri, fără a da publicității identitatea cumpărătorilor.
AC Milan, unul dintre cluburile de fotbal care au înregistrat victorii importante în Europa, a înregistrat anul trecut pierderi de 93,5 milioane de euro.

La începutul lunii mai, Fininvest, compania holding a familiei Berlusconi, care deține AC Milan, a demarat discuțiile exclusive cu un consorțiu chinez, în vederea injectării de noi fonduri în clubul de fotbal. Cândva unul dintre principalele cluburi din fotbalul mondial, AC Milan nu a mai reușit să câștige niciun trofeu important în ultimii cinci ani și, în prezent, înregistrează pierderi.

Berlusconi ar urma să fie numit consultant neoficial al noului proprietar și va fi președintele de onoare al AC Milan.