Este seara aşteptată de toţi iubitorii fotbalului! Este finala Cupei Mondiale 2018, Franţa – Croaţia, iar lemurii de la grădina zoologică din Târgu Mureş au aflat deja câştigătoarea.

Consideraţi oracolul oficial al Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, lemurii de la ZOO Târgu-Mureş au prezis cine va fi campioana mondiala în 2018: Franţa!

Articolul continua dupa recomandari

Finala Franţa – Croaţia are loc pe stadionul Lujniki din Moscova, la ora 18.00.

Pentru Croația este prima participare la o finală de Cupă Mondială. 

Franţa, care va juca a treia sa finală, după cea pierdută în 2006 în faţa Italiei, ţinteşte consacrarea actualei generaţii, care a ratat titlul european în urmă cu doi ani, pe teren propriu, după o finală cu Portugalia.

Croaţia, a 13-a echipă care ajunge într-o finală a Cupei Mondiale, reprezintă o ţară de doar patru milioane de locuitori, dar îndrăznește să viseze că are puterea să ajungă printre cele doar opt ţări care au cucerit trofeul în cele aproape nouă decenii ale competiției: Uruguay, Argentina, Brazilia, Italia, Anglia, Franța, Spania și Germania.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook