Emma Gavrilă, fosta iubită a lui Alexandru Mazăre, a cumpărat Farul Constanța de la suporteri. Afacerista, care a candidat la Primăria Costinești din partea PSD, a achiziționat de la suporteri parchetul majoritar al Suporteri Spirit Club Farul (SSC Farul), în calitate de reprezentant al unei companii străine.

Duminică are loc Adunarea Generală a membrilor cotizanți ai SSC Farul, în cadrul căreia va fi prezentată tranzacția și planurile de viitor pentru echipă, scrie Replica. De asemenea, în cadrul ședinței se discută și despre confirmarea înscrierii în campionatul Ligii a II-a, sezonul 2018 - 2019.

Articolul continua dupa recomandari

Ciprian Marica a cumpărat brandul Farul Constanța. Fostul internaţional român a câştigat licitaţia publică cu strigare desfăşurată pe 3 iulie, la Constanța.

De asemenea, Marica purta negocieri pentru a cumpăra și SSC Farul. Potrivit sursei citate, Ciprian Marica s-a declarat surprins pentru că nu știa despre tranzacția făcută de Emma Gavrilă, fosta iubită a lui Alexandru Mazăre, fratele fostului edil Radu Mazăre.