Echipa FC Rapid a fost exclusă din ediţia 2016-2017 a Ligii I, iar locul său a fost luat de formaţia ACS Poli Timişoara, care retrogradase la finalul sezonului precedent, a anunţat, joi, secretarul general al LPF, Iustin Ştefan.

"ACS Poli Timişoara va evolua în Liga I în locul Rapidului. Rapid, la această oră este în faliment, nu poate angaja jucători, antrenori, nu poate face nimic. Şi în situaţia în care s-ar dispune suspendarea falimentului, Rapid tot nu ar putea evolua în Liga I. Chiar dacă pe terenul de joc formaţia din Giuleşti şi-a câştigat dreptul de a participa în Liga I, din păcate din punct de vedere juridic nu vor putea participa", a declarat secretarul general al LPF, Iustin Ştefan, într-o conferinţă de presă.

Articolul continua dupa recomandari

Curtea de Apel Bucureşti a amânat, miercuri, pentru 24 august, judecarea cererii FC Rapid de suspendare a executării silite, solicitată de mai multe firme şi persoane.

Echipa Rapid a reuşit promovarea în Liga I, la finalul sezonului trecut, după un an petrecut în eşalonul secund.

ACS Poli Timişoara ar urma să întâlnească, luni, în deplasare, formaţia FC Botoşani în prima etapă a Ligii I, dar totuşi decizia finală în cazul excluderii FC Rapid va fi luată în această seară.

Sursa: news.ro