Christoph Daum este antrenorul desemnat să conducă naţionala româniei în următorii doi ani, având ca obiectiv calificarea la campionatul Mondial din Rusia, ediţia 2018.

Tehnician foarte valoros, socotit între primii zece din fotbalul german, Daum are în “palmares” şi episoade controversate, precum cel din 2000, când a fost deconspirat ca fiind consumator de cocaină şi mare amator de orgii sexuale cu prostituate.
Christoph Daum ştie că aceste lucruri îl vor urmări toată viaţa, dar pe de altă parte nu se mai sinchiseşte câtuşi de puţin de erorile pe care le-a comis acum destul timp.

Articolul continua dupa recomandari

“Cred că despre tema aceasta s-a spus totul, au trecut 20 de ani de atunci. După aceste întâmplări am avut cea mai de succes perioadă a carierei mele de antrenor, am doi copii minunați de care sunt mândru, am o familie minunată. O greșeală este greșeală atunci când e repetată. Am învățat din ea și am ieșit întărit și de aceea nici nu mai trebuie să dau explicații. Cei mai mulți care m-au văzut în ultimii 17 ani pot să judece singuri și să spună că sunt de încredere și sunt credibil în ceea ce spun și fac. Eu nu am fost lipsit de greșeală. Mi-am recunoscut greșeala și am învățat din ea”, a spus Daum.

În anul 2000, când era antrenor la Bayer Leverkusen, Christoph Daum a fost nominalizat drept unul dintre candidații pentru funcția de selecționer al echipei naționale a Germaniei, însă la scurt timp în presă au apărut informații despre faptul că el consuma cocaină. Ulterior, Daum a recunoscut problema sa cu drogurile, iar postul de selecționer al Germaniei a fost ocupat de Rudi Voeller. Scandalul legat de droguri i-a adus nu numai demiterea de la Bayer Leverkusen, dar l-a pus în situația de a nu mai fi acceptat pentru o perioadă de niciun club din Germania.