Damjan Djokovic a povestit în presa din Olanda, țară unde a făcut junioratul, un episod incredibil petrecut la CFR Cluj. Edi Iordănescu a fost anunțat la pauza unui meci că va fi dat afară de la echipă, lucru care s-a și întâmplat.

”În prima repriză din meciul cu Malmo am primit gol. Patronul l-a sunat pe team manager și i-a spus că portarul trebuie schimbat. Iordănescu a refuzat. 

Articolul continua dupa recomandari

Atunci patronul s-a înfuriat și a spus că va fi dat afară după a doua repriză. Antrenorului nu i-a venit să creadă, dar am pierdut și a fost nevoit să plece”, a dezvăluit Djokovic, pentru ad.nl.

Edi Iordănescu, demis după meciul cu Malmo, din preliminariile Ligii Campionilor

Partida la care a făcut referire Djokovic este cea cu Malmo, disputată în iulie 2018, prima din dubla din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. Suedezii s-au impus cu 1-0, în Gruia, iar în retur, a fost 1-1, golul ardelenilor fiind marcat chiar de croat, cu o execuție senzațională. 

În 2018, Edi semnase un contract pe 3 ani cu CFR, dar nu a rezistat decât 3 meciuri. În locul lui Iordănescu, CFR l-a numit imediat pe Antonio Conceicao.