Australianul Darren Cahill este unul dintre puţinii tehnicieni din lume care a reuşit să ducă spre câştigarea unui Grand Slam atât a unui tenismen, cât şi a unei tenismene.  

Trofeul obţinut de Simona Halep la Roland Garros este primul pentru Cahill ca antrenor în tenisul feminin, după ce reuşise să îi conducă spre aceeaşi performanţă pe Leyton Hewitt şi Andre Agassi.

Articolul continua dupa recomandari

Cahill, antrenorul care a propulsat-o pe Simona Halep pe locul 1 mondial şi a condus-o şi spre câştigarea primului ei Grand Slam, anunţă că va continua să o antreneze.

"O antrenez pe Simona de trei ani şi jumătate şi sper că vor fi mai mulţi ani de acum înainte", a scris Cahill pe Twitter, potrivit adevarul.ro.

Simona Halep, liderul WTA, a ratat calificarea în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, după ce a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 3-6, 6-4, 7-5, de taiwaneza Su-Wei Hsieh, numărul 48 mondial, în turul al treilea al competiţiei. Halep a condus cu 5-2 în decisiv şi a avut o minge de meci la 5-4 pe serviciul adversarei.