Mihaela Buzărnescu a declarat că este dispusă să creadă că orice este posibil, după ce a câştigat la 30 de ani primul ei trofeu din carieră.

În urmă cu 12 luni, românca ocupa locul 142 de în lume şi nu jucase niciun meci pe tabloul principal al vreunui turneu WTA, la 29 de ani. Acum, ea este pe locul 20, după ce duminică a câştigat turneul de categorie Premier de la San Jose.

Articolul continua dupa recomandari

"Am reuşit să las deoparte toate emoţiile, să-mi păstrez concentrarea şi să consider meciul ca fiind unul normal, nu o finală. Chiar după primul set, m-am gândit că ar putea reveni, aşa că nu a fost uşor. După 3-0, m-am gândit că aş putea cu adevărat câştiga meciul. Am încercat să mă concenterz pe jocul meu şi nu asupra modului în care reacţionează ea. Am văzut că jucam bine, făcând puncte şi returnând fiecare minge. Acum, cred în orice. Am început să cred că aş putea juca bine când m-am calificat pentru US Open, anul trecut. Totul a fost din bine în mai bine pentru mine. Voi încerca să mă concentrez la fiecare turneu, la fiecare meci, cum am făcut înainte. Poate lumea mă va privi într-un mod diferit acum, dar nu vreau să schimb nimic, doar să mă gândesc la momentele bune şi să joc", a declarat Buzărnescu, după finala de duminică.

WTA Insider a prezentat câteva repere statistice care definesc ascensiunea Mihaelei. Anul trecut, ea a jucat în turul I la US Open venind din calificări şi a pierdut. Anterior, "Miki" a avut 16 încercări nereuşite de a ajunge pe tabloul principal al unei competiţii WTA, începând din 2007. În 2017, ea a obţinut primul succes într-un turneu de categorie WTA International, la Linz. Înaintea anului excepţional pe care îl traversează acum, Buzărnescu avea trei victorii la un asemenea turneu, toate la Linz, în octombrie trecut, unde a ajuns în semifinale. În 2018, anul „erupţiei”, Mihaela a câştigat 35 de meciuri la turneele mari, fiind pe locul 4 în circuit.

Mihaela Buzărnescu, locul 24 WTA şi cap de serie numărul 5, a câştigat primul trofeu din carieră, după ce a întrecut-o, cu 6-1, 6-0, pe sportiva Maria Sakkari din Grecia, locul 49 WTA, în finala competiţiei de categorie Premier de la San Jose.

După două finale disputate în acest an şi pierdute la Hobart şi Praga, a venit rândul triumfului pentru Mihaela Buzărnescu, primul din cariera ei, la 30 de ani, vârstă pe care nu şi-o arată pe teren.

Buzărnescu ocupă locul 20 WTA, cel mai bun din carieră, începând de luni. Ea va primi un premiu de 136.695 de dolari şi 470 de puncte WTA, pentru victoria de la San Jose.

Mihaela Buzărnescu face performanţă după performanţă în ultima perioadă şi devine a doua jucătoare română care pătrunde în primele 20 de jucătoare ale lumii în ultimii peste 20 de ani, după Simona Halep şi tot a doua româncă învingătoare într-un Premier, în acest deceniu, tot după actualul lider WTA. Înaintea lor, Ruxandra Dragomir ocupa locul 15 WTA în 1997, iar Alexandra Dulgheru câştiga Premierul de la Varşovia, în 2010.

Sursă: News.ro