S-a stabilit data la care naționala României se va duela cu reprezentativa Islandei în barajul pentru Campionatul European. Chiar dacă turneul final a fost amânat cu un an, disputa tricolorilor cu nordicii va avea loc la vară. Confruntarea de la Reykjavik, programată inițial pe 26 martie, se va juca pe 4 iunie.

Oficialii UEFA au precizat că datele pot suferi modificări în cazul în care pandemia de coronavirus nu va fi combătută până atunci. 

Articolul continua dupa recomandari

Islanda-România, din barajul pentru Campionatul European, pe 4 iunie

"Vineri, 20 martie, UEFA a trimis o informare către toate asociațiile naționale prin care a anunțat datele la care se vor disputa partidele internaționale din luna iunie.

În urma deciziei Comitetului Executiv UEFA din 17 martie, toate partidele interțări programate inițial în martie au fost mutate în iunie, în perioada 1 – 9 iunie, ca măsură de precauție în contextul pandemiei COVID-19.

Vineri, forul de la Nyon a precizat noile date de disputare la care sunt programate partidele din play-off-ul EURO, turneu final care a fost reprogramat în 2021. Astfel, semifinalele barajului au acum ca dată de disputare ziua de joi, 4 iunie, în timp ce finalele sunt programate marți, pe 9 iunie. Situația pandemiei fiind în evoluție, aceste date pot suferi modificări", se specifică pe site-ul Federației Române de Fotbal.

Dacă va învinge Islanda, naționala pregătită de Mirel Rădoi va întâlni, tot în deplasare, câștigătoarea partidei dintre Ungaria și Bulgaria, pe 9 iunie.