Clubul Sportiv al Armatei Steaua ( CSA) a notificat FC Steaua București, echipa de fotbal condusă de Gigi Becali, că e obligată să plătească suma de 36.826.310 euro în următoarele 30 de zile.

Războiul dintre MApN şi Gigi Becali continuă, reprezentanţii CSA Steaua somând gruparea patronată de latifundiarul din Pipera să nu mai folosească marac şi numele “Steaua Bucureşti”.

Articolul continua dupa recomandari

Suma reprezintă contravaloarea prejudiciului pe care Gigi Becali l-ar fi cauzat CSA în perioada în care a folosit ilegal marca Steaua (2004-2014).

Somația CSA semnată de comandantul George Boroi și juristul Florin Talpan a fost prezentată de Prosport. Aceeași somație a fost trimisă de CSA și către FRF și LPF.

“(…) Prin raportul de evaluare, expertul a stabilit valoarea prejudiciului la suma de 36.826.310 euro, respectiv 165.718.395 lei.

În concluzie, CSA Steaua Bucureşti vă notifică prin prezenta ca în termen de 30 de zile de la data comunicării să dispuneţi plata sumei băneşti, în cuantum de 36.826.310 euro, respectiv 165.718.395 lei.

În cazul în care nu veţi da curs notificării noastre, vă vom acţiona în judecată, unde veţi plăti pe lângă suma datorată şi cheltuielile de judecată constând în taxa de timbru, onorariu de executare şi dobânda legală etc”, se arată în somația trimisă de CSA.

“Dacă au ei dreptate, e trist… De ce? Pentru că banii nu pot fi daţi! Desfiinţăm echipa şi asta e, în cupele europene nu mai jucăm. Şi atunci de ce facem asta!? Pentru ce? Pentru legalitate? Păi 15 ani am stat în ilegalitate şi v-aţi dat seama acum? Asta a întrebat şi judecătorul. Te-ai trezit acum că foloseşte fraudulos numele după ce ai semnat ani de zile contracte cu el şi ţi-a plătit zeci de mii şi sute de mii? Ei probabil se gândesc că intră Becali în Liga Campionilor şi vor să facă notificări din timp că poate îmi pun poprire pe conturi…”, a declarat Gigi Becali.