Campionul mondial al greilor, Anthony Joshua, l-a întâlnit pe Prințul Charles pe 9 martie, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Westminster Abbey, la care au participat și Regina Angliei, precum și premierul britanic, Boris Johnson. 

Pugilistul este în autoizolare, dar se simte bine și nu a dat până acum semne că ar fi contractat virusul. Prințul Charles (71 de ani) a fost depistat pozitiv la COVID-19 și a avut până acum simptome ușoare. 

Articolul continua dupa recomandari

"Anthony Joshua este acasă, este sănătos și în formă. Le-a urat tuturor celor afectați de coronavirus o recuperare ușoară și le-a mulțumit celor aflați în prima linie a luptei împotriva pandemiei", a declarat unul dintre apropiații sportivului pentru Dailymail. 

Anthony Joshua se pregătește să își apere centurile

Pe 20 iunie, Anthony Joshua ar trebui să boxeze pe stadionul lui Tottenham împotriva bulgarului Kubrat Pulev, pentru a-și apăra centurile IBF, WBA și WBO la categoria grea. Momentan, nu s-a luat nicio decizia în privința unei eventuale amânări a luptei. 

Federația Britanică de Box a anulat toate evenimentele până la finalul lunii aprilie, iar un anunț în privința partidei dintre Joshua și Pulev este așteptat săptămâna viitoare. Este posibil ca aceasta să fie amânată cu cel puțin o lună, data de 25 iulie fiind agreată de cei doi pugiliști.