Pe de altă parte, în ultima zi din minivacanţa, turiştii parcă nu se mai dădeau duşi de pe litoral. Mulţi dintre ei au petrecut până au cheltuit şi ultimii bani.

Hotelierii estimează că aproape trei sute de mii de oameni s-au înghesuit de Sfânta Maria pe plaje şi în mare. Iar când a venit vremea ca turiştii să se întoarcă acasă, aglomeraţia s-a mutat pe autostradă.

Articolul continua dupa recomandari

N-au scăpat de ea nici românii care au fugit în Bulgaria tocmai ca să se ferească de înghesuiala de pe litoralul românesc.

Deşi vacanţa s-a încheiat, pe o plajă din Mamaia, turiştii nu aveau niciun gând să plece. Au dansat printre valurile de spumă. Despărţirea de mare e grea, mai ales când vine după patru zile libere.

Aceşti tineri din Bucureşti s-au grăbit să nu prindă aglomeraţia de pe Autostrada Soarelui. După prânz, zeci de mii de maşini s-au încolonat spre casă. Li s-au alăturat şoferii care se întoarc din Bulgaria.