În culorile toamnei şi în căldura verii. Aşa s-au simţit duminică milioane de români. Unii au căutat chiar răcoarea munţilor. Pe Valea Doftanei, sute de turişti au ieşit la grătare. Iar pe litoral, oaspeţii s-au simţit răsfăţaţi. De ziua mondială a bucătarilor, maeştrii i-au atras pe turişti cu midii preparate după reţete savuroase.

În valea brazdată de râuri şi lacuri, de baraje şi terase în trepte, turiştii au găsit astăzi locul perfect pentru o zi liniştită petrecută în familie sau între prieteni. Pe Valea Doftanei, grătarele au fost încinse încă de dimineaţă.

Articolul continua dupa recomandari

Abia căsătoriţi, doi soţi din Braşov au ales peisajul unui lac din Valea Doftanei pentru şedinţa foto.

Au fost până la 24 de grade în zonele montane. În Harghita, cu motociclete, atv-uri sau la pas, turiştii au urcat pe dealul Gordon până la cea mai mare statuie a Lui Iisus din Europa de Est.

Ca-n plină vară, la malul mării, bucătarii i-au răsfăţat pe turişti cu midii proaspete preparate după reţete proprii.

Şi săptămâna viitoare avem parte de toamnă cu vreme vară. Temperaturile vor ajunge din nou până la 28 de grade.