Sute de turişti s-au bucurat în acest weekend de atmosfera de la munte, după o perioadă lungă, în care au aşteptat iarna autentică. În Poiana Braşov, de exemplu, pârtia a fost neîncăpătoare. Iar în munţii Şureanu, în judeţul Alba, turiştii au stat la coadă ca să urce pe munte cu telescaunul. Aglomeraţia i-a încântat pe hotelieri, dar şi pe administratorii centrelor de închirieri echipamente care s-au luptat să recupereze pierderile după un sezon în care au dus dorul zăpezii, dar mai ales al profitului.

Pe Valea Prahovei, chiar dacă pârtiile au fost pline, aglomeraţia nu i-a deranjat pe cei care au dus dorul schiurilor.

Articolul continua dupa recomandari

În Poiana Braşov au fost două grade celsius la prânz. Suficiente cât să încingă atmosfera.chiar şi la baza pârtiei.

Cei neantrenaţi pentru sporturile de iarnă şi-au găsit alte metode de relaxare.

Un turist, de exemplu, a găsit o metodă inedită de a se da pe pârtie. Şi-a instalat bicicleta pe o pereche de schiuri.

Numărul mare de turişti le-a adus provocări pe măsură salvatorilor montani. Zilnic au loc accidentări pe pârtie.

Încântaţi de valul de turişti au fost însă operatorii din turism. Profiturile lor s-au rotunjit în câteva zile.

Un echipament complet de schi s-a închiriat cu 25 de lei, la fel şi o pereche de patine, de exemplu. Săniile s-au închiriat cu 10 lei fiecare.

Nu la fel de distractiv a fost drumul spre casă. Pentru cei care şi-au încheiat vacanţa la munte, DN1 a însemnat testul răbdării. Cozile de maşini pe sensul spre Capitală s-au întins, încă de la prânz, pe kilometri întregi.