Vremea pe 6 iulie este călduroasă, dar vor fi şi precipitaţii extinse. Prognoza meteo anunţă ploi şi furtuni aproape toată ţara, mai puţin în sud-est.

NOAPTEA DE JOI SPRE VINERI: Vremea va deveni călduroasă mai ales în zonele de câmpie, astfel temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 33 de grade, cele mai scăzute valori fiind pe litoral şi în depresiuni. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină, mai ales după-amiaza şi seara în zonele montane şi izolat în celelalte regiuni, iar noaptea, pe arii restrânse în vest şi sud-vest. Cu totul izolat se pot cumula cantităţi mai importante de apă. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 10 grade în depresiuni şi 21...22 de grade pe litoral. Presiunea atmosferica va fi în scădere uşosră în majoritatea zonelor.

Articolul continua dupa recomandari

Vremea 6 iulie în ţară

Prognoza meteo transmite că, îndeosebi în cursul zilei de vineri, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin înnorări accentuate şi pe arii extinse averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat va cădea grindină şi local se vor cumula cantităţi de apă mai importante. Excepţie vor face regiunile sud-estice, unde vremea se va menţine călduroasă, iar astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii restrînse, mai ales în cursul nopţii. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua anterioară în vest, centru şi nord, se vor încadra între 23 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 şi 22 de grade. Presiunea atmosferica va continua să scadă uşor.

ÎN BUCUREŞTI: Vremea va fi călduroasă, cu o maximă termică de 31... 32 de grade, anunţă ANM. Cerul va fi variabil, iar probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice va fi scăzută. Vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de 17... 18 grade. Presiunea atmosferica va fi în scădere uşoară.

Harta furnizată de ANM cu vremea pe 6 iulie

LA MUNTE: Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate, mai ales după-amiaza şi seara, când local se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat va cădea grindină şi se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate. Temperatura aerului va creşte uşor faţă de ziua precedentă.

LA MARE: Vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi variabil, iar condiţiile de averse, după-amiaza, vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 28 de grade, iar cele minime între 19 şi 22 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 22... 24 de grade.