Educația financiară ar trebui să fie studiată pe băncile școlii, dar, din păcate, nu este o materie inclusă în programa pentru elevi. Dacă și tu te numeri printre cei care nu reușesc să pună bani deoparte și ai impresia că resursele tale se împart doar între plata facturilor și asigurarea mijloacelor de subzistență, iată câteva trucuri care te vor ajuta să strângi bani pentru următoarea vacanță exotică, pentru o mașină sau pentru casa visurilor tale:

Notează și analizează toate cheltuielile

Articolul continua dupa recomandari

Pentru a putea economisi, e important să știi, în primul rând, care îți sunt cheltuielile. Notează într-o agendă sau într-un tabel fiecare cheltuială pe care o ai, de la cafeaua pe care o cumperi dimineața, la impozitul auto și ratele la bancă. Astfel, îți vei putea da seama care sunt cheltuielile recurente și obligatorii, frecvența acestora, precum și care sunt lucrurile pentru care plătești destul de mult, deși te-ai putea lipsi de ele.

Fă-ți un buget lunar

Folosește tot o agendă sau un tabel pentru a putea plănui câteva cheltuieli în avans. Împarte-ți costurile pe categorii și estimează cât mai precis care este valoarea lor. De exemplu, la capitolul rate și facturi lunare, poți aproxima valoarea, chiar dacă, de exemplu, cheltuielile de întreținere pot varia în funcție de sezon. Asigură-te că menționezi aici sumele plătite pentru pentru mâncare, distracții, vacanțe sau costurile pentru studii și fă tot posibilul să nu depășești estimările.

Plănuiește să economisești

Stabilește câți bani vrei să pui deoparte în fiecare lună și ține-te de plan. 10-15% din veniturile lunare vor face o mare diferență în contul tău de economii, dacă ajung și rămân acolo. Gândește-te la cheltuielile de care te poți lipsi pentru a pune această sumă deoparte, cum ar fi ieșirile în oraș sau mesele de prânz la restaurant alături de colegi. Dacă poți face economie și la facturi, nu ezita să schimbi furnizorii de servicii cu unii al căror preț este mai accesibil. Identifică exact categoriile de cheltuieli de unde mai poți economisi și fă-ți un plan de bătaie bine pus la punct în acest sens.

Stabilește-ți obiective clare

Dacă nu știi pentru ce strângi bani, îți va fi greu să economisești. Stabilește-ți obiective pe termen scurt, mediu și lung. De exemplu, poți plănui să schimbi electrocasnicele mici din casă în termen de câteva luni sau să pui bani deoparte pentru o vacanță. Un obiectiv pe termen mediu de, să zicem, trei ani, poate fi achiziționarea unui autoturism. Unul pe termen lung poate fi cumpărarea unei locuințe sau a unei case de vacanță. Atunci când știi pentru ce economisești, vei deveni mai determinat să reduci cheltuielile pentru a-ți atinge obiectivele.

Prioritizează

Ia întotdeauna în calcul care sunt nevoile prioritare și ține cont de asta atunci când cheltuiești și când pui bani deoparte. Poate că o pereche nouă de pantofi te va mulțumi pe moment, dar dacă mai ai câteva perechi în stare bună care îți plac și pe care îi porți, ai putea pune banii deoparte pentru următorul concediu, pentru un curs de specializare în domeniul pe care îl practici sau pentru asigurările copiilor.

Alege uneltele potrivite și automatizează procesul

Deschiderea unui cont de economii este, probabil, cea mai la îndemână metodă de a pune bani deoparte. Folosește o variantă care nu îți permite accesarea prea rapidă a soldului, în cazul în care consideri că nu te poți abține să cheltuiești. Adaugă pe lista plăților recurente din contul de salariu o sumă lunară care să fie alocată contului de economii. Astfel, te vei asigura că procesul este automat și că nu te vei lăsa pradă tentației de a face altceva cu banii destinați economiilor.

Urmărește-ți progresele

Fii cu ochii pe buget și ajustează unde este cazul, dar urmărește și contul de economii pentru a-ți putea vedea progresul palpabil. Satisfacția va crește pe măsură ce te vei ține de planul de a economisi și îți vei vedea obiectivele tot mai aproape de îndeplinire. În plus, această disciplină te va ajuta să îți stabilești în viitor obiective mai importante și te va opri din a cheltui sume considerabile pentru lucruri care nu au o prioritate sau o importanță atât de mare pentru tine.

Economisirea este importantă chiar și atunci când nu ai neapărat obiective financiare foarte bine stabilite. O sumă de bani disponibilă pentru situații de urgență te poate ajuta atunci când ai o problemă medicală, când vrei să ajuți un membru al familiei sau, în definitiv, când găsești o ofertă bună pentru un produs pe care ți-l dorești de mult timp.

Sursă foto: Shutterstock