În jur de 5.000 de persoane erau aşteptate la vot, duminică, în oraşul Ulmeni, din judeţul Maramureş.

Însă, unul dintre localnici ne-a semnalat faptul că oamenii au fost obligaţi să înfrunte condiţii total nepotrivite pentru a ajunge la secţia de votare.

Articolul continua dupa recomandari

Este vorba despre drumuri pline de noroi şi bălţi, greu de parcurs chiar şi cu un autoturism.

Chiar şi aşa, oamenii susţin că au făcut eforturi pentru a-şi exercita dreptul şi speră într-o schimbare semnificativă, mai ales că sunt nemulţumiţi de condiţiile avute pe plan local.

Printre lucrurile reclamate sunt drumurile aproape impracticabile, pentru că multe nu sunt asfaltate, dar şi podul care ar fi trebuit să se construiască pentru a permite localnicilor să ajungă mai repede spre Baia Mare, pod care este greu de crezut că va mai prinde viaţă.