Imagini filmate în interiorul unei ambulanțe SMURD, în momentul unui impact deosebit de violent cu o mașină, au fost publicate în mediul online. Cadrele medicale sunt aruncate peste tot în interiorul mașinii, la fel și tot instrumentarul.

Ambulanța avea în funcțiune semnalele luminoase și acustice, însă acest lucru nu a contat prea tare pentru un șofer din Pitești, care i-a luat pe medici în plin.

Articolul continua dupa recomandari

Ambulanță spulberată în intersecție, imagini din interior

Momentul impactului dintre o ambulanță SMURD cu semnalele luminoase și acustice pornite și un șofer nepăsător a fost surprins în imagini, dar din interiorul ambulanței. Înainte de impact, se pot vedea cadrele medicale, unul dintre medici stând pe un scaun, în așteptarea sosirii la urgență.

Situația se schimbă în câteva secunde, totul devenind un haos de nedescris, medicii fiind aruncați prin mașină, la fel și toate instrumentele din ambulanță.

În urma accidentului, o femeie de 63 de ani, pasager în autoturism, a suferit o contuzie toracică. De asemenea, trei membri din cei patru ai echipajului SMURD – doi paramedici şi un voluntar – au fost răniţi, unul dintre paramedici prezentând fractură de claviculă şi traumatism la coloană, precizează bzi.ro.