EVALUAREA NAŢIONALĂ 2016. Președintele Societății de Științe Matematice, Radu Gologan, respinge ipoteza invocată de părinții unor elevi conform căreia ar exista ambiguitate la itemul 6 de la subiectul numărul 1 al probei scrise de matematică din cadrul Evaluării Naționale.

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2016. “Relativ la punctul 6 al primei părți din subiectul matematică — Evaluare Națională, mă pronunț fără echivoc, dar conștient de competența matematică, că nu există nicio ambiguitate. Pentru astfel de diagrame, absolut întotdeauna nu se pune problema notării axelor cu Ox și Oy. Aici este foarte clar pe ce axă sunt notele: de la 1 la 10, iar legenda este clară: număr de elevi. Este, după părerea mea, cazul ca părinți subiectivi și, sigur, supărați, dar fără competențe matematice, să înceteze a mai agresa actul didactic și de evaluare, umilind astfel munca majorității dascălilor, dedicați școlii”, a declarat matematicianul.

Articolul continua dupa recomandari

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2016. Mai mulți părinți ai elevilor care au susținut miercuri proba la matematică din cadrul Evaluării Naționale au depus o petiție la Ministerul Educației, întrucât, susțin ei, legenda itemului 6 de la subiectul 1 nu ar fi fost explicită.

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2016. “Depunem o petiție la Consiliul Național de Evaluare și examinare și la minister. Vrem să vorbim cu ministrul pentru situația creată ieri la examen și anume că la subiectul 1, punctul 6, a fost un subiect interpretabil”, a afirmat Filiana Tudor, mama unuia dintre absolvenții de clasa a VIII-a care au susținut proba, venită la sediul ministerului.

sursa: AGERPRES