Comorile ascunse ale României au adus noi trenduri în turismul românesc. Tot mai mulţi turişti aleg vacanţa la castel. Fostele reşedinţe princiare din ţară au fost transformate în hoteluri de lux, unde oamenii pot petrece un sejur de poveste. La preţuri pe măsură. O noapte de cazare într-un castel poate ajunge şi la mii de euro.

Suntem în satul Zăbala din judeţul Covasna. Ascunsă într-o pădure, găsim o proprietate de poveste, care se întinde pe 50 de hectare. Este considerată o destinaţie pentru cei romantici. Ţinutul Conacelor este, de altfel, un tărâm nobil, care păstrează aerul altor vremuri.

Articolul continua dupa recomandari

Castelul Mikes a fost transformat într-o casă de oaspeţi. O comoară ascunsă, pe care turiştii români şi străini au început să o descopere tot mai mult. Aşa s-a născut conceptul de "vacanţă la castel".

Pentru o noapte de cazare într-o astfel de încăpere, turiştii trebuie să plătească nu mai puţin de 500 de euro. Dar pot găsi şi camere la tarife ceva mai reduse, de 150 de euro. Pentru aceşti bani, vor avea parte de ore de răsfăţ. Mai ales culinar.

În general, încercăm să folosim produsele tradiţioanele şi zonale. Avem un foie-gras, avem un crevete pe o salsa de avocado, o brânză tradiţională, de burduf - Marius Cozma, bucătar-șef

Castelul Mikes poate fi închiriat şi de cei care vor să se căsătorească. Un cuplu va oficia aici ceremonia în luna mai. Azi, tinerii au venit să pună la punct ultimele detalii. Meniul i-a cucerit pe loc.

România ascunde o mulţime de astfel de comori. Conace cu parfum de epocă, care îşi aşteptă vizitatorii. La 40 de kilometri de Alba Iulia, la poalele Munţilor Trascău, găsim Templul Cavalerilor. Castelul din secolul al 13-lea a fost restaurat, dar camerele păstrează aerul medieval.