Bălţata românească din ograda bunicilor are o rivală de temut venită tocmai din Scoţia. Vacile scoțiene sunt mult mai uşor de întreținut, iar profitul e de opt ori mai mare. În plus, carnea lor este sănătate curată. Este foarte săracă în colesterol şi are un gust care te duce cu gândul la vânat. Unde mai pui că atrag şi turiştii curioşi să vadă de aproape exemplarele pitice şi blănoase.

Cele 20 de exemplare, care aduc, mai degrabă, cu nişte iaci, au ajuns vedetele unei ferme dintr-un sat din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Articolul continua dupa recomandari

Proprietarul lor este mândru că se numără printre cei cinci români care au adus pe meleagurile noastre vaci din rasa Scottish Highland. Şi s-a orientat bine. Acestea îndură uşor iernile aspre, nu sunt mofturoase la iarba autohtonă şi sunt rezistente la boli.

GEORGE MOȚ, proprietar vaci: Am ales rasa asta pentru că nu are nevoie de adapost, nu trebui manevrat atat de mult gunoi de la ele. Mănâncă mai putin. Cu cât au mai multă libertate, cu atât sunt mai liniștite. Sunt foarte blânde, mănâncă din mână. Dorm pe zăpadă, blana lor e cu două rânduri de păr.

Vacile scoţiene sunt apreciate în străinătate pentru carnea lor fragedă şi fără colesterol. De aici şi preţul de opt ori mai mare decât al cărnii de vacă românească.

GEORGE MOȚ, proprietar vaci: Este o rasă de vaci de carne, nu dau lapte. Valorifică foarte bine iarba de pe câmp, probabil de aceea carnea nu are grăsimi.

Mai toţi cei care au drum prin Dealul Ştefăniţei nu pot pleca fără a poza frumoasele animale aflate spre Maramureş.

”Ce simpatice sunt! Zici că sunt oițe”, spune un turist.

O vacă scoţiană costă 1.500 de euro, cu aproape o mie mai mult decât o Bălţată Românească.