Fenomenele meteo extreme au pus stăpânire pe aproape jumătate de ţară. Pacienţi în stare critică au fost salvaţi din nămeţi cu şenilatele, iar 70 de mii de oameni tot nu au curent electric. În cele mai multe judeţe, problemele au apărut încă de vineri seară. După 48 de ore, sunt oraşe întregi cufundate în beznă.

De vineri, 14 mii de oameni din Urziceni se simt rupţi de lume. Stau în întuneric şi tremură de frig.

Articolul continua dupa recomandari

Locuitor Urziceni: Din fericire, am avut gaz și ne-am putut incălzi, dar în rest

Aceasta benzinarie nu este functionala tocmai din cauza lipsei curentului electric. Angajatii au venit la munca, dar nimeni nu poate utiliza serviciile benzinariei.

Primarul din Urziceni spune că oraşul nu s-a mai confruntat cu o astfel de situaţie de aproape 35 de ani.

Constantin Sava, primarul municipiului Urziceni: După orele 17, când a inceput sa se insereze, era ca după Apocalipsă. Fără curent, totul înghetat, străzile patinoar. Eu nu am vazut așa ceva.

Pentru a debloca oraşul, autorităţile au trimis aici 16 generatoare de mare putere, păstrate de salvatori pentru calamităţi. Localnicii nu ştiu când va reuşi compania de furnizare a energiei electrice să remedieze problemele.

Georgel Bonciu, ISU Ialomiţa: Au probleme mari. Le-au cazut 27 de stalpi de mare tensiune. Ei lucreaza, dar e poarte greu. Trebuie sa puna stalpii la loc, firele.

În satul Patru Fraţi, aflat lângă Urziceni, peisajul se schimbă complet. Pe strada principală zac de câteva zile cabluri şi crengi rupte.

În 12 judeţe din ţara există probleme cu alimentarea cu energie electrică. În total, la amiază erau afectaţi 70 de mii de oameni.

Situaţia este dramatică şi în Prahova. Locuitorii comunei Fulga se plâng că de o săptămână au reclamat că se vor rupe cablurile, dar nimeni nu a luat nicio măsură.

Vremea rea a făcut ravagii în 18 judeţe din ţară, afectate de ninsori şi polei.

Un tren care a plecat ieri dimineaţă din Bucureşti spre Suceava a rămas blocat în câmp, iar în vagoane călătorii au îngheţat.

Călător: S-au schimbat trei locomotive. Dezastru! Au fost conditii speciale, care nu au mai fost la noi de zeci de ani.

Trenul a ajuns în gara din Suceava cu o întârziere de şase ore.

În Caraş Severin, judeţ afectat de ninsorile puternice, deszăpezirea pare să fi fost făcută de mântuială pe şoseaua care leagă localităţile Stăncilova și Şopotu Nou. Un şofer a filmat un utilaj care mergea cu lama ridicată, chiar dacă zăpada avea peste 10 centimetri pe carosabil. Mai mult, nămeţii au îngustat drumul şi două maşini nu puteau trece una pe lângă alta.

Din cauza nămeţilor, salvarea unui bărbat din judeţul Vaslui s-a transformat într-o misiune contracronometru. Medicii au ajuns la el doar cu ajutorul unei şenilate.