Un tânăr din Vâlcea a reuşit, la doar 32 de ani să strângă 155 de infracţiuni, pentru care avea deja emis pe numele său un mandat internaţional de arestare.

El a fost prins la Piteşti şi depus în arestul preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Articolul continua dupa recomandari

Tânăr din Vâlcea, urmărit internaţional pentru 155 de infracţiuni, prins la Piteşti

Poliţia germană îl căuta de ceva vreme pe vâlceanul de 32 de ani, însă fără succes. Tânărul avea emis pe numele său chiar şi un mandat internaţional de arestare, însă a reuşit să ajungă în România, unde, probabil, a stat ascuns o perioadă, până ieri, când a fost prins.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului de Combaterea Crimei Organizate informează că au pus în aplicare un mandat european de arestare, emis de autoritățile judiciare din Germania, pe numele unui bărbat de 32 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, urmărit internațional pentru săvârșirea a 155 de infracțiuni de înșelăciune și tentativă de înșelăciune.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, care a dispus măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Rețineri și Arest Preventiv al