Un tânăr de 21 de ani din Dej şi-a pierdut viaţa într-un accident provocat de tatăl său, în drum spre casă. Într-o curbă, bărbatul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a derapat

Pompierii scot maşina de sub basculantă. Pe locul din dreapta, încarcerat, este tânărul de 21 de ani. Salvatorii se mobilizează. Este o intervenţie contracronometru. Îm timp ce echipa de descarcerare taie bucăţi din maşină să poată elibera trupul pasagerului, medicii încearcă să-l ţină în viaţă.

Reuşesc să îl scoată dintre fiare şi să-l mute pe targă, acolo unde resuscitarea continuă minute bune.

În ambulanţă, rănit dar conştient, tatăl plânge. Omul află că medicii au declarat decesul fiului său. Spune că totul s-ar fi întâmplat din cauza unei alte maşini pe care a vrut s-o evite.

Articolul continua dupa recomandari

Cercetările poliţiştilor arată, însă, că nu ar fi existat o altă maşină. Accidentul s-ar fi produs din cauza neadaptării vitezei, moment în care şoferul nu a mai avut control asupra volanului.