Batausii, doi tineri de 19 si 26 de ani, au confundat de fapt doua blocuri si in loc sa ajunga la tanarul pe care trebuiau sa-l bata s-au oprit in scara unui politist. “Am iesit afara sa vad ce se intampla. Iesind afara am constatat ca doua persoane care nu erau de pe scara pe care stau si eu, erau im altercatie cu vecinii. In momentul acela, am intervenit pentru aplanarea conflictului”, a declarat agentul sef Claudiu Marginean.

In timpul luptei care a urmat, unul dintre scandalagii si-a facut drum chiar pana in casa politistului. Agentul a reusit sa-l scoata afara si impreuna cu colegii sai, care au ajuns intre timp la fata locului, i-au imobilizat pe amandoi. Abia la sectie si-au dat seama batausii ca au gresit adresa.

Articolul continua dupa recomandari

Dupa ce s-au trezit din betie, politistii i-au adus inapoi in casa scarii pe care au devastat-o. De aceasta data, in loc de bate aveau catuse. “Cei doi tineri sunt anchetati pentru savarsirea infractiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, lovire si alte violente si violare de domiciliu”,a precizat comisarul Dan Mocanu, sef al Politiei Lupeni.

Batausii au fost retinuti pentru 24 de ore si urmeaza sa fie prezentati, astazi, in fata instantei, cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile. Pentru fapele lor risca pana la zece ani de inchisoare.