Articolul continua dupa recomandari

S-a luptat pana la sange pentru pruncul ei. I-a fost smuls brutal de la piept aseara, pe o strada din Bacau. Corina era in taxi, cu fetita sa, cand fostul ei iubit s-a napustit peste ele.  “Eu am luat fetita. Am pus-o in masina si am plecat. Ea a ramas acolo”, sustine tatal micutei Nicolai Rocco.

Disperata, femeia a chemat Politia. Se temea pentru viata fetitei ei. Stia ca fostul ei iubit isi duce razbunarile la extrem. A simtit-o pe pielea ei. “M-a batut cand aveam sapte luni de sarcina”, a spus Andra Corina Botezatu.

Batai care s-ar fi repetat la nesfarsit. Rocco si Corina s-au cunoscut in 2011, cand romanca a plecat in Italia, la munca. S-au indragostit fulgerator, s-au mutat impreuna si au facut rapid un copil. La fel de rapid au inceput si problemele. Romanca, satula de batai, si-a luat fiica in brate si s-a intors in Romania.  “Eu am venit sa-mi vad fetita care nu locuieste in conditii bune. Am ajuns aici sa vad copila. Nu m-a lasat sa o vad”, afirma tatal.

Asa ca a incercat s-o ia cu forta. Prima oara, acum o luna, iar aseara, planul aproape i-a iesit. “Mi-am luat fetita si am ajuns la frontiera”, a explicat barbatul

Acolo a fost oprit de politisti, care i-au luat fetita din brate si au dus-o la spital. Acuzat ca si-a rapit propriul copil, italianul spune ca, de fapt, el este victima.

Fetita de 5 luni, cetatean italian, a ramas deocamdata in Romania. Soarta ei va fi decisa in doua procese - unul in Italia, unul in Romania.