Descoperire şocantă în Iaşi. Un copil de 10 ani era ţinut în lanţuri de părinţii lui, pe malul Bahluiului. Reprezentanţii Direcţiei de Protecţia Copilului şi cei ai poliţiei locale au demarat o anchetă după ce o patrulă a Poliţiei Locale a descoperit în cartierul Cicoarei că un copil cu nevoi speciale a fost ţinut în lanţuri. 

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Locale, în timpul unei patrule de rutină în cartierul Cicoarei poliţiştii au aflat că într-o gospodărie improvizată pe malul Bahluiului un copil este ţinut de mai mult timp în lanţuri de părinţi. 

Articolul continua dupa recomandari

"Am fost sesizaţi de poliţişti că un copil de 10 ani este ţinut în lanţuri de părinţi. El nu vorbeşte. Familia locuieşte într-o casă improvizată din carton. Era legat de un stâlp improvizat. A fost demarată o anchetă.", a declarat Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Iaşi. 

Conform sursei citate, copilul şi mama au fost duşi la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi. 

Potrivit reprezentanţilor IPJ Iaşi, în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului.