Un bebeluş dintr-o comună din Neamţ a murit, în condiţii suspecte, la câteva ore după botez. Băieţelul avea trei luni şi a adormit după ce familia l-a adus acasă de la biserică. După câteva ore, mama l-a luat în braţe şi a observat că băiatul ei nu mai respiră.

George a murit la câteva ore după botez. Chiar în ziua când împlinea trei luni. Astăzi, pentru el ar fi fost şi onomastica.

Articolul continua dupa recomandari

După ce a fost adus acasă de la biserică, băieţelul a adormit şi nu s-a mai trezit. La zece seara, mama a chemat ambulanţa. 

"A făcut un stop cardiac. Dar cum a murit acum când l-a botezat, cum n-a murit până acum?", se întreabă bunica băieţelului. 

Teodora Obreja, asistentă la Serviciul de Ambulanţp Roman: "Ei ni l-au dat deja posibil decedat. Cu costumaş, cu papionul, cu cămăşuţă. Ca de la botez era."

Copilul nu a dat niciun semn că nu ar fi bine, după ce preotul bisericii din sat l-a scos din cristelniţă. Familia spune că părintele nu are nicio vină. 

Sirena Mihăescu, bunica băieţelului: "A avut o moarte foarte suspecta. Am fost si la doctorul legist, n-a fost nicio problema."

Nu este primul deces suspect, anunţat la scurt timp după botez. În septembrie, anul trecut, la Iaşi, un bebeluş a fost resuscitat în biserică de preot şi de tată. După ce a fost scufundat în apă, copilul nu a mai respirat. 

În acel caz, necropsia a arătat că bebeluşul a făcut stop cardiorespirator după ce s-a înecat cu lapte.