Un bărbat a murit, marţi dimineaţă, după ce s-a aruncat de la etajul unu al Spitalului Judeţean ”Sfântul Pantelimon” din Focşani. O asistentă a încercat să-l oprească, prinzându-l de picior pe pacient, însă, în final, nu l-a putut salva.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Focşani, Alina Cosma, incidentul s-a produs în noaptea de luni spre marţi, în jurul oreo 3.20.  Un bărbat de 58 de ani, cu domiciliul în acte în localitatea Rugineşti, dar cunoscut ca om al străzii, s-a aruncat de la etajul unu al spitalului, de pe holul unităţii medicale, neputând fi salvat.

Articolul continua dupa recomandari

Bărbatul care a ieşit din salon pe hol a fost observat de o asistentă care a încercat să-l oprească, prinzându-l de picior, însă omul s-a aruncat cu putere, căzând direct în cap pe ciment.

Bărbatul a fost declarat decedat iar poliţiştii fac cercetări pentru moarte suspect.

Bărbatul era internat la Chirurgie Plastică după ce medicii îi efectuaseră o intervenţie chirurgicală la o mână.