S-a dat start sezonului de afumare a peştelui în Delta Dunării. Cele mai frumoase exemplare, abia prinse, de caras, somn, crap sau şalău ajung în aceste zile în afumători, iar apoi pe mesele turiştilor. După afumare, peştele îşi păstrează aroma săptămâni întregi. Rezistă chiar şi un an dacă este vidat şi pus la congelator.

Suntem pe malul lacului Goloviţa, în comuna tulceană Jurilovca. Aici, sezonul nu se încheie odată cu vremea frumoasă. În aerul rece de noiembrie, la tot pasul, te întâmpină aroma peştelui proapăt afumat. 

Articolul continua dupa recomandari

După reţeta învăţată de la bunici, Alex afumă peştele cu fum de rumeguş de brad şi de pomi fructiferi. Pentru o culoare frumoasă, foloseşte şi câteva boabe de porumb. Prima regulă este ca peştele să fie proaspăt. Aşa că tânărul iese zilnic cu barca în deltă. 

Alexandru Vasile, localnic: În perioada asta, după ce s-a răcit timpul, o să începem să prindem mult caras, câţiva somni, câţiva crapi, nişte şalău, poate nişte fitofag mare

Peştii mari ajung negreşit în afumătoare. Prima dată însă se lasă la maturat şi sărat timp de 14 zile. Abia după alte 48 de ore, după ce au stat în apă şi la uscat, somnii şi caraşii ajung în fumul aromat. 

Corina Davidov, Asociaţia "Delta Dunării": Reţetele tradiţionale sunt păstrate şi transmise din generaţii în generaţii şi acum se află pe mesele tuturor pensiunilor, restaurantelor şi hotelurilor din Delta Dunării 

Daniel Buhai, Asociația Ro-Pescador: Aceste produse de aici, cu excepţia macroului, sunt atestate ca produse tradiţionale. Iar scrumbia, în plus faţă de aceasta, este atestată la nivel european ca fiind un produs românesc autentic şi pe care nu-l mai găsim în alte zone ale Europei

Multe pensiuni aleg să cumpere peştele gata afumat de la micii producători sau de la fabricile din zonă. 

Mihaela Feodorov, administratoarea unei pensiuni: Preţul diferă în funcţie de specia peştelui, între 35 şi 60 de lei. Iar un batog din somn ajunge undeva la 90, 100 de lei

Peştele afumat ajunge pe mesele turiştilor în platouri care costă până la 120 de lei. 

Cei pasionaţi de pescuit se bazează pe propria captură. Toamna, merg special în Delta Dunării pentru câteva zile de relaxare în natură. 

Augustin Vasiliev, administrator căsuţe de vacanţă: Avem cazare 100% ocupat. A început sezonul de pescuit ştiucă şi răpitori de toamnă-iarnă. Preţul la căsuţă, 200 de lei cu mic dejun inclus

Delta oferă şi alte comori culinare. Spre exemplu, scrumbia de Dunăre, salata cu icre de ştiucă din Tulcea şi salata cu icre de crap au fost deja atestate tradiţional.