În ultimii ani, designul interior a evoluat în zonele simple, minimaliste, dar cu accentele naturale si industriale ale stilului nordic. De la pereți acoperiți cu beton aparent,la veritabile aranjamente cu plante suculente în ghivece pastelate și de la mobilier metalic vopsit negru la piese decorative din lemn natur, există o mulțime de indicii privind direcția decorului din locuințe. Află însă ce au pregătit designerii de interior pentru anul 2019 și care sunt tendințele cărora nu le vei putea rezista:

Spațiile multifuncționale

Articolul continua dupa recomandari

Indiferent dacă vorbim despre mobila pentru living sau despre cea din dormitor, arhitecții și designerii o văd multifuncțională în acest an. De la otomane care pot servi drept spații de depozitare la canapele extensibile și dulapuri acoperite cu oglinzi, producătorii fac în așa fel încât piesele de mobilier să servească mai multor scopuri cu succes. Nu face rabat nici de la confort și, dacă alegi, de exemplu, paturi cu lăzi de depozitare, accesorizează-le cu saltele Elvila confortabile.

Plante mari, statement

În anul precedent au predominat florile de dimensiuni mici, așezate frumos în ghivece colorate în nuanțe pastelate, iar plantele mari, impunătoare, au pierdut teren în fața acestora. 2019 este însă anul în care revin în forță și câștigă teren. Bonsaii, copacii decorativi, și, în general, plantele mari, lemnoase sunt tot mai căutate în acest an. Pune-le în ghivece din piatră, lemn sau ceramică și îți vor înfrumuseța orice încăpere.

Culori puternice

Un perete accent, un fotoliu, un otoman sau o pătură într-o nuanță țipătoare pot înlătura monotonia din orice cameră. Optează pentru colțare pentru living în tonuri de turcoaz, cărămiziu sau galben muștar, pentru cuverturi verzi sau albastre în dormitor și pentru fețe de masă sau perdele colorate în bucătărie și echilibrează rezultatul cu alte piese de mobilier sau accesorii în tonuri neutre de alb, gri sau bej. Nu uita de culoarea anului, Living Coral, atunci când faci asta.

Detalii inedite

Câteva plăci de terrazzo, un perete acoperit cu cărămidă aparentă sau un tavan accent pot transforma o încăpere plictisitoare într-una cu personalitate. Alege ceva care ți se potrivește. Dacă îți place să faci des schimbări în casă, optează pentru decorațiuni și piese care se pot schimba cu ușurință și fără eforturi financiare prea mari.

Obiecte decorative artizanale

Corpurile de iluminat, vazele, ghivecele și jardinierele pentru flori, tăvile pentru lumânări și bețișoare parfumate și statuetele sau decorațiunile devin tot mai artistice în 2019. Nu ți le mai cumpăra de la magazin, ci de la artiști locali mai mult sau mai puțin cunoscuți. Cu siguranță vei găsi o mulțime de decorațiuni pe placul tău la târgurile de profil, cu ajutorul cărora vei oferi locuinței tale mai multă personalitate.

Catifea și imprimeuri florale

Detaliile feminine își fac și ele apariția în locuințele moderne. Deși nu vorbim neapărat despre o revenire a stilurilor romantic sau shabby chic, texturile, culorile și tiparele sunt împrumutate din ele. Catifeaua este unul dintre materialele preferate ale designerilor, indiferent dacă vorbim despre nuanțele pale și diafane sau despre cele puternice, regale. O poți alege când vine vorba de un pat pentru dormitorul tău, o canapea elegantă sau taburete tapițate. Iar imprimeurile florale sunt la fel de îndrăgite: cu cât îți amintesc mai mult de casa bunicii, cu atât sunt mai autentice și mai plăcute vederii.

Poți urma trendurile actuale fără a cheltui o avere sau a fi nevoit să renovezi întreaga locuință. Schimbă canapeaua din living, perdelele din dormitor și adaugă câteva plante mari pe lângă cele pe care le ai deja sau folosește-te de decorațiuni pentru a conferi un aer proaspăt. Oricare ar fi bugetul tău pentru redecorare, cu siguranță vei găsi soluții în concordanță cu trendurile de design interior ale anului 2019.

Sursă foto: Shutterstock