Curtea de Apel București a publicat, marți, motivarea deciziei în dosarul Antena Group versus RCS-RDS, magistrații demolând practic acuzațiile formulate de procurorii DNA la adresa Antena 3.

"Curtea nu poate reţine nici vinovăţia persoanei juridice S.C. Antena 3 S.A. cu privire la infracţiunea de complicitate la şantaj de a cărei săvârşire a fost acuzată. (...) Din probele administrate a rezultat că nici o persoană din conducerea S.C. Antena 3 S.A. şi nici un angajat al acestei societăţi nu a avut cunoştinţă despre infracţiunile care fac obiectul cauzei de faţă. În aceste condiţii, S.C. Antena 3 S.A., la fel ca şi inculpaţii Matiescu George Daniel şi S.C. Intact Publishing S.R.L., a acţionat fără vinovăţie”, se arată în motivarea judecătorilor de la CAB.

Articolul continua dupa recomandari

”Decizia de azi arată clar, negru pe alb, că nu e niciun fel de vinovăție. Așa explică curtea”, a spus Mihai Gâdea, directorul Antena 3, într-o intervenție telefonică la emisiunea Esențial.

În același proces însă, directorul general al Antena Group, Sorin Alexandrescu, a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu executare.

Publicarea motivării sentinței, scoate la iveală o serie de documente extrem de interesante din dosar, unele care ar putea răsturna soarta procesului.

Unul dintre ele se referă la conflictual dintre RCS&RDS și Antena Group SA și Antena 3 S.A. pe tema drepturilor de retransmisie ale canalelor INTACT. Dar implicațiile sunt mult mai mari.

De ce intervine RCS&RDS în procesul cu Focus SRL

În 2012 între Antena TV Group SA și Antena 3 S.A pe de o parte și SC FOCUS SRL începe un proces pe tema sumei pe care distribuitorii ar trebui să o plătească pentru retransmisia posturilor deținute de Intact. Mai precis, Intact cerea o taxă de 0.6 euro/abonat pentru a acorda dreptul de retransmisie al posturilor, numai că în acest proces apare o a treia parte.

Surpriză. RCS&RDS depune în octombrie 2012, prin avocații săi o cerere de intervenție în proces, prin care judecătorilor să suplinească acordul Antena TV Group și Antena 3 S.A. privind retransmisia posturilor „Antena 1, Antena 3, Euforia, Antena 2 și GSP TV prin platforma DTH Digi, atât timp cât aceste posturi vor rămâne libere la retransmisie, fără condiționări tehnice sau financiare”.

Citeşte continuarea materialului pe site-ul antena3.ro.