Tornada care a distrus zeci de gospodării în judeţul Călăraşi ar fi putut fi anunţată cu aproape 20 de minute înainte ca ea să se formeze. Oamenii se puteau adăposti sau renunţa la drumurile pe care le aveau de făcut în zonă. Nimic din aceste lucruri nu s-a întâmplat din cauza legii care clasifică în România codurile meteorologice de alertă.

Iar primii paşi spre schimbarea legii s-au făcut joi, când salvatorii împreună cu meteorologii au decis ca astfel de fenomene, dar şi alte fenomene meteo imediate, să fie anunţate pe telefoanele mobile ale oamenilor.

Articolul continua dupa recomandari

Ar urma ca, după intrarea în vigoare a noii legi, oamenii să fie alertaţi pe telefon în legătură cu toate fenomenele meteo extreme care sunt pe punctul de a se forma.