În plin scandal la Ministerul Afacerilor Interne, mii de tineri au stat ieri la coadă ore întregi ca să prindă un loc pentru o carieră în sistem. Se visează pompieri ori jandarmi şi au venit din toată ţara să-şi depună dosarele la Academia de Poliţie. Numai cei complet apţi din punct de vedere fizic şi care vor rezolva cel mai bine testele de limba română ori de fizică au şanse să îmbrace uniforma. De pe margine, părinţii au comentat situaţia din sistem şi au evaluat şi ei scandalul cu câteva stele, ca pe internet.

Rândurile au început să se formeze încă de la prima oră, iar până la prânz, aproape 1.500 de tineri s-au aliniat în dreptul plăcuţelor pe care stătea scrisă zona ţării din care au venit la înscriere. Vor să fie pompieri, jandarmi, poliţişti de frontieră, arhivişti sau jurişti în Ministerul de interne.

Articolul continua dupa recomandari

Pe margine, părinţii au preferat să dezbată noţiuni legate de imaginea sistemului în care fiii lor vor dezvolta, curând, o carieră. După scandalul legat de ratingul paginii oficiale de internet a Ministerului Afacerilor Interne, au acordat şi ei stele.

Şase candidaţi se luptă pentru o singură uniformă. După absolvire, cei care reuşesc să obţină un loc vor avea un post asigurat şi un salariu care pleacă de la 3000 de lei. Depunerea dosarelor s-a încheiat ieri.

Admiterea finală se face strict pe baza notei de la examen iar la departajare se ia în calcul şi media de la examenul de Bacalaureat.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook