O operaţiune de salvare a fost surprinsă de martorii unui accident rutier între Cluj-Napoca şi Gherla!

Doi bărbaţi au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a izbit cu putere de un stâlp, apoi s-a oprit într-un gard.

Articolul continua dupa recomandari

Norocul lor a fost că în zonă se afla şi o tânără care a ştiut să le acorde primul ajutor, până la sosirea echipajelor medicale.

Pasagerul a fost luat la ocazie din Cluj şi trebuia să ajungă la Bistriţa. Bărbatul de 37 de ani a ieşit singur din maşină, în timp ce şoferul a rămas încarcerat. Tânăra care a văzut accidentul s-a străduit să ţină victimele conştiente până la sosirea ambulanţei.

Impactul a avut loc puţin după ora 16, pe DN 1C, în localitatea Livada. Şoferul de 47 de ani din Botoşani a pierdut controlul volanului, după ce o roata a maşinii a explodat. Vehiculul a ajuns pe contrasens, unde a rupt un stâlp de electricitate şi s-a oprit într-un gard metalic.

Şoferul a fost testat şi cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost zero. Este cercetat acum pentru distrugere şi vătămare din culpă.