O tânără din Bistriţa a dus în câteva luni o viaţă plină de huzur cu un card care nu era al ei.

Fata a cheltuit o sumă uriaşă de pe card, peste 20.000 de lei, bani pe care acum trebuie să-i dea înapoi.

Articolul continua dupa recomandari

Cardul era într-un plic, cu PIN-ul alături

Potrivit poliţiştilor, tânăra din Bistriţa şi-ar fi însuşit fără drept, în timp ce se afla într-o locuinţă din oraş, un plic, crezând că în interior se află o sumă de bani.

Însă, în plicul respectiv se afla un card, lângă care era specificat si PIN-ul.

Fata a cheltuit 22.000 de lei în 2 luni

Poliţiştii spun că tânăra a început să facă retrageri repetate de pe cardul respectiv, iar în 2 luni de zile, fata a cheltuit 22.000 de lei de pe card.

Astfel, în cadrul cercetărilor efectuate în dosarul penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat-o ieri, pe tânăra de 36 ani, din Bistrița, bănuită de comiterea faptei, transmite IPJ Bistrița-Năsăud.

Banii trebuie recuperaţi, spun poliţiştii

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în vederea documentării întregii activități infracționale și a recuperării prejudiciului.