Invitaţia la nuntă, apariţia unui copil, dar şi apariţia unei urgenţe medicale sunt trei dintre cele mai mari temeri ale românilor. Motivul este unul strict financiar. Oricare dintre aceste evenimente produce un dezechilibru în bugetul familiei.

Un studiu realizat anul trecut arată că 47 la sută dintre oameni se tem de cheltuielile medicale. Iar cei mai afectaţi sunt vârstnicii şi locuitorii Olteniei şi Munteniei.

Articolul continua dupa recomandari

Invitaţia la un eveniment special devine o adevărată problemă pentru 17 la sută dintre cei intervievaţi. De această dată, cei mai afectaţi sunt moldovenii, dobrogenii şi ardelenii.

Majoritatea populaţiei îşi calculează la sânge cheltuielile lunare. În aceste condiţii nu e de mirare că apariţia unor cheltuieli neprevăzute creează stări de nelinişte. Apariţia unei boli sau necesitatea unui tratament medical de urgenţă îi sperie pe mulţi dintre români.

Constantin Crăițoiu, sociolog: Nu mai e sanatatea pe primul loc. Tratementele medicale care in general sunt foarte scumpe si la stat sunt scumpe cand oamenii se gandesc ca trebuie sa dea spaga si nu au nici medicamente.

Pentru vârstnici apariţia unei urgenţe medicale înseamnă o destabilizare completă a bugetului.

Nici evenimentele fericite cum sunt nunţile nu mai sunt motiv de bucurie. Pentru 17 la sută dintre români o invitaţie la nuntă, pe care trebuie să o onoreze, înseamnă o gaură semnificativă în buget.

Românii care se tem cel mai mult de o astfel de surpriză sunt locuitorii Moldovei. Au şi de ce. Este deja un obicei în Bucovina ca nunţile sa se faca cu foarte multi oameni, uneori sunt si pana la 700 de invitati si nasii sunt foarte importanti. Se practica ca numărul de nasi sa fie cat mai mare. Uneori ajunge la 10 perechi de nasi.

Până şi apariţia unui nou membru în familie intră tot în categoria factorilor care destabilizează bugetul. Decizia de a face un copil este condiționată economic, explică specialiștii.

Constantin Crăițoiu, sociolog: Modelul românului este sa termini studiile si dupa aia faci copil, iar asta economic se intampla pe la 30 de ani, 30 plus.

Nouă la sută dintre tineri se tem de naşterea unui copil, din cauza costurilor pe care le implică creşterea şi educarea lui.