Pentru serviciile medicilor stomatologi din România, oamenii vin de la mii de kilometri distanţă. Şi nu este de mirare, mai ales că preţurile la noi sunt şi cu 70% mai mici faţă de alte ţări. Cei mai interesaţi de dentiştii români sunt italienii, francezii şi nemţii.

Massimo are 59 de ani şi locuieşte în Veneţia. De cinci ani, preferă să parcurgă periodic aproape două mii de kilometri până în Bucureşti pentru a-şi rezolva problemele dentare. 

Articolul continua dupa recomandari

Massimo Del Gasso, pacient: Este adevărat! Drumul este destul de lung, dar este mult mai convenabil. În Italia, un implant costă în jur de 1.500 de euro. Aici, în jur de 500 de euro 

În unele cazuri, pacienţii veniţi de peste hotare trebuie să stea în România şi câteva săptămâni pentru o intervenţie stomatologică. Chiar dacă plătesc drumul şi cazarea, în final cheltuielile tot sunt mai mici. 

Mihai Cumpătă, medic stomatolog: Cele mai cerute intervenţii sunt cele chirurgicale: implanturile dentare, reconstrucţiile şi adiţiile osoase 

De la un an la altul, numărul străinilor care apelează la dentiştii români este în creştere. Anul trecut, 12 mii de pacienţi de peste hotare au venit în România pentru tratamente stomatologice. Cu 10 procente mai mulţi faţă de 2018. 

Cei mai mulţi vin din Italia, Germania, Franţa, Spania şi Ţările Nordice. 

Ajung, de regulă, în cabinete din Bucureşti, Cluj sau Timişoara. 

Bilai Takouzli, medic stomatolog: Agenda mea este încărcată până la finalul lunii

Preţurile mici de la noi din ţară reflectă o realitate tristă. Studiile arată că patru din zece români nu au fost niciodată la stomatolog. La nivel naţional, un tub de pastă de dinţi este suficient pentru un an, iar o periuţă de dinţi este folosită chiar şi trei ani.