Un monument unic în Europa zace în uitare pe malul canalului Dunăre-Marea Neagră! Este una dintre cele spectaculoase sculpturi, cunoscută ca "Statuia libertăţii" a românilor. Ar fi putea fi un obiectiv turistic important, dar monumentul a fost complet mutilat: bucăţi de bronz au fost smulse pur şi simplu. În vreme ce hoţii par de neoprit, statul spune că are mâinile legate, din cauza unei dispute între familia sculptorului, Ministerului Culturii şi Fundaţia în proprietatea căreia se află lucrarea.

În localitatea Straja, la capătul unui drum greu de parcurs, o operă care întrupează un înger fără aripi veghează, în singurătate, canalul Dunăre-Marea Neagră. Deşi este vizibilă de la 4 kilometri depărtare, autorităţile au uitat de ea. Nu şi hoţii.

Articolul continua dupa recomandari

Cândva soclul era împodobit cu masive basoreliefuri din bronz, acestea au fost desprinse şi furate bucată cu bucată, deşi cântăreau câteva tone fiecare, mai mult decât atât şi baza monumentului a fost vandalizată.

Monumentul, lucrat din beton şi oţel inoxidabil, a fost realizat în anul 1988. Avea şi scene muncitoreşti de la construcţia Canalului.

”Toate plăcile de aici le-au luat, l-au distrus, l-au nenorocit, au luat şi lanţuri şi fiare şi tot”, spune un localnic.

Monumentul a costat la vremea sa cât un pod, a spus-o chiar artistul care l-a conceput. Înfăţisare a unui înger puternic stilizat, opera de cultură înaltă de aproape 50 de metri se află printre primele 50 de monumente din lume după înălţime.

Colosul se află acum în administrarea Fundaţiei Judeţene pentru Tineret. Reprezentanţii Ministerului Culturii în teritoriu susţin că au încercat să preia în administrare monumentul.

MAGDALENA TIȚĂ, director Direcția de Cultură Constanța: Ne-a promis că vom avea în luna ianuarie Actele de proprietate şi că se va găsi dânsa şi va căuta cea mai bună cale pentru ca monumentul să poată să ajungă la Ministerul Culturii. Din păcate, nu am mai aflat nimic.

De cealaltă parte, proprietarii sculpturii susţin că sunt dispuşi să încheie un parteneriat public privat cu Ministerul Culturii doar în anumite condiţii.

CARMEN DRĂGHICI, presedinte Fundatia Județeană pentru Tineret: Noi, ca organizaţie, nu putem interveni, că altfel ne face dosar penal. Să ne pună la dispoziţie un plan ce urmează să se facă. Să ne spună care este bugetul pe care dânşii îl vor pune la dispoziţie.

Până când va exista o înţelegere, România pierde o operă unică în Europa.

SANDRA BUCUR, soția sculptorului: Soţul meu l-a gândit pentru locul acela. A fost la vremea respectivă o premieră mondială, ca realizare.20.33 Are 20 de metri în pământ fundaţie.

"Statuia Libertatii" a românilor nu poate fi încadrată în categoria monumentelor istorice, pentru că nu a fost construită înainte de 1960. Şi nimeni nu plăteşte pentru distrugerea ei. Poliţia nu are nicio anchetă.