Un "Nu" la vremea lui poate face minuni, consideră unii! Doar că un "Nu" neînsoţit de argumente are acelaşi efect ca un pumn în plex. Produce durere fizică.

Tocmai de aceea, psihologii îi sfătuiesc pe părinţi să nu folosească vreodată formula: "Nu, pentru că aşa vreau eu!", pentru că - în cazul în care puştii aud asta zi de zi şi ceas de ceas, vor rămâne marcaţi pe viaţă. Oricum, nici adulţii nu sunt scutiţi de durerea provocată de un refuz ferm, mai ales dacă vine din partea unei persoane dragi sau pe care o respectă.

Articolul continua dupa recomandari

Nimănui nu-i place să fie refuzat sau respins, deşi are cele mai bune intenţii. Asta e un fapt care se întâmplă, şi de cele mai multe ori, avem tendinţa de a dramatiza şi de a ne construi tot felul de scenarii negative după un simplu NU. Cercetătorii americani au făcut studii pe mai mulţi subiecţi şi au ajuns la concluzia că respingerea are consecinţele unei lovituri fizice.

Specialiştii americani susţin că respingerea activează aceleaşi părţi ale creierului pe care le activează şi durerea fizică. Dar, de ce mulţi dintre noi au tendinţa de a face o adevărată dramă dintr-un refuz?

Conform cercetătorilor, intensitatea respingerii determină ca durerea emoţională să se extindă până la nivelul durerii fizice. În urma studiilor, specialiştii au observat şi că analgezicul ce conţine acetaminofen poate reduce sentimentele dureroase. Cum reacţionează românii când vine vorba de un NU?

Uşor sau mai greu, cert este că, de cele mai multe ori, respingerea sau refuzul din partea unei persoane dragi, doare. Important este să nu dramatizăm şi să vedem întotdeauna, partea plină a paharului.