Românii dau mai puţină mită şi mai rar decât în anii trecuţi. O arată o platformă online, care contabilizează corupţia mică exact ca într-o economie de piaţă. 100 de euro este şpaga medie în România. Sănătatea, urbanismul şi achiziţiile publice sunt domeniile în care sunt raportate cele mai multe astfel de infracţiuni.

Şpaga medie a ajuns acum să fie 100 de euro, faţă de 850 de euro cât era în 2009.

Articolul continua dupa recomandari

Sănătatea, urbanismul şi achiziţiile publice sunt domeniile în care sunt raportate cele mai multe şpăgi. În spitale, şpaga medie este de aproape 200 de euro, în urbanism, depăşeşte 2.000 de euro, în timp ce la achiziţii, mita este, în medie, 1.700 de euro.

Datele raportate de români arată că poliţiştii iau mai puţină şpagă decât în anii trecuţi.

ELENA CALISTRU, INIŢIATOR PIATA DE SPAGA
Traditionala spaga data politistului cand te opreste, acum nu prea se mai intampla. În primele trei luni ale acestui an, au fost înregistrate, la Direcţia Generală Anticorupţie, 16 situaţii în care lucrători ai Ministerului Afacerilor Interne au denunţat dări de mită din partea unor cetăţeni. Ce trebuie să ştie cetăţenii este că darea de mită este infracţiune şi că aceasta se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Potrivit datelor Ministerului Public, anul trecut, 524 de inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru corupţie. Printre aceştia, se numără profesori universitari, studenţi, medici, poliţişti, primari sau preoţi.

30 dintre ei au ajuns în spatele gratiilor.